Sângeorgiu de Pădure

Site turistic Sângeorgiu de Pădure

Site-ul www.turism-sangeorgiudepadure.ro a fost creat de Centrul Național de Promovare și Informare Turistică din Sângeorgiu de Pădure pentru ca turiștii să exploreze online mai ușor teritoriile cu un peisaj mirific al regiunii noastre.

Accesând acest site, veți intra în lumea virtuală a orașului Sângeorgiu de Pădure și a împrejurimilor acestuia; aici veți găsi o serie de informații despre monumente istorice, cum ar fi Castelul Rhedey precum și istoricul familiei Rhedey, despre frumoasa contesă Claudia Rhedey și legătura pe care aceasta o are cu actuala regină a Marii Britanii, Elisabeta a II-a, despre Biserica Reformată, unde este înmormântată Claudia Rhedey și despre trecutul acestei biserici, trecut strâns legat de Castelul Rhedey.

Pe lângă acestea, site-ul vă oferă o serie de informații despre 51 de biserici și lăcașuri de cult vechi de secole aflate în această regiune, alături de o impresionantă galerie foto.

Muzeele și casele memoriale din această regiune se bucură de vizita multor turiști; Muzeul Pălăriilor de Paie de la Crișeni, unic în Europa, aici se găsește cea mai mare pălărie împletită din paie din lume. În curtea muzeului sunt postate mici săgeți care indică numele localităților, de unde au venit vizitatori să îi calce pragul.

Activitățile de recreere oferă un bun prilej turistului de a cunoaste locuri noi, istoria și obiceiurile locului, iar orașul nostru oferă un vast potențial de recreere pentru turiști. Pe acest site găsiți informații utile despre drumețiile la pas, călare sau cu bicicleta, pescuitul sportiv, zborul de agreement sau cu parapanta, vânatoare.

Lacul Bezidul Nou, singurul lac de acumulare din județul Mureș, are o deosebită valoare turistică, fiind vizitat de o mulțime de străini. Lacul oferă posibilităţi de petrecere a timpului liber. În timpul sezonului cald, lacul este vizitat de multă lume, atât din împrejurimi, cât şi din alte părţi ale ţării sau din străinătate.

De asemenea, mulţi pescari aleg să îşi exercite hobby-ul, atât pe cont propriu, cât şi în cadrul diferitelor competiţii pescăreşti care se ţin de-a lungul anului.

Obiceiurile și tradițiile din această regiune precum împletitul, țesutul,sculptura în lemn, olăritul dau naștere unor obiecte artizanale şi de uz casnic, foarte căutate mai ales de turiștii străini. Obiectele confecționate de numeroși meșteri au valoare artistică cu reputație internațională. Acest meșteșug are tradiție de peste 70 de ani. În teritoriu producția de obiecte artizanale și meșteșugurile specifice sunt practicate la scară largă.